Sistemele de pariere la ruletă atrag jucătorii deoarece servesc pe tavă promisiunea recuperării pierderilor și obținerii de profituri semnificative. Totuși, permite natura aleatorie a jocurilor de noroc ca această promisiune să devină o realitate? Se pare că există mai multe elemente la mijloc care sunt slab cunoscute, iar riscurile implicate sunt la fel de importante ca avantajele potențiale. Haide să analizăm în acest articol fiecare sistem, pentru a putea înțelege mai bine principiile de funcționare, implementarea, avantajele și dezavantajele majore. Indiferent de sistemul ales, în experiența de joc te vei lovi și de riscuri semnificative. Poți alege să încerci rotiri gratuite fără depunere sau o grămadă de alte strategii pentru reducerea riscurilor, însă mai întâi trebuie să înțelegi bazele sistemelor de ruletă.
Sistemul Martingale
Sistemul Martingale datează ca strategie de pariere din secolul al XVIII-lea. Cu originile sale plasate în Franța, sistemul era utilizat inițial la jocul cu banul. Ulterior i s-a observat eficiența și la ruletă, datorită probabilității de aproximativ 50/50 de a paria pe roșu sau negru. La bază este vorba de dublarea pariului după fiecare pierdere iar scopul este de a recupera pierderile anterioare și de a obține un profit egal cu miza inițială. Se începe prin alegerea unei mize inițiale, pe care își permite să o piardă. Pe urmă se pariază pe o opțiune cu șanse de aproximativ 50%. Când se pierde, jucătorul va dubla miza la următoarea rundă. Când se câștigă, jucătorul recuperează toate pierderile anterioare. Profitul obținut va fi egal cu miza inițială. Regulile sunt destul de simple, însă este important ca riscurile asociate să fie cunoscute.
În primul rând trebuie menționat faptul că orice creșterea exponențială a pariurilor implică posibilitatea de a duce la epuizarea rapidă a resurselor financiare. Chiar dacă există iluzia controlului datorită utilizării acestui sistem, adevărul este că în esență, jocul rămâne la fel de imprevizibil. Natura aleatorie a jocurilor de noroc nu trebuie să fie neglijată. În plus, există și un avantaj matematic al cazinoului care duce la pierderi pe termen lung pentru jucător.
Sistemul Fibonacci
Sistemul Fibonacci este inspirat chiar din faimoasa secvență matematică. Ca strategie de pariere Fibonacci utilizează o progresie mai lentă a pariurilor. Pariurile care sunt plasate sunt bazate pe valori determinate de secvența Fibonacci. La o pierdere, se mizează următoarea valoare din secvență, în timp ce la o victorie, se revine la pariul inițial. Se începe prin stabilirea unei mize care să fie destul de confortabilă pentru a putea fi riscată fără probleme. La o pierdere, se impune mărirea pariului conform secvenței Fibonacci, iar la o victorie se revine la pariul inițial. Ca în oricare alt sistem este important să se stabilească un buget clar și să fie respectat. Secvența Fibonacci și principiul de progresie a pariurilor trebuie să fie învățate în detaliu.
În comparație cu dublările agresive din Martingale, sistemul Fibonacci permite o creștere treptată și prudentă a pariurilor. În același timp, o singură victorie acoperă toate pierderile anterioare. Cu toate acestea, în ciuda progresiei lente mereu există posibilitatea de acumulare a pierderilor. Similar cu Martingale, jucătorii pot cădea în plasa iluziei de deținere a controlului. Pe termen lung se menține avantajul matematic al cazinoului.
Sistemul D’Alembert
Sistemul D’Alembert este numit după matematicianul francez Jean d’Alembert. Acesta implică o progresie liniară a pariurilor, care diferă considerabil de creșterile exponențiale din Martingale sau Fibonacci. La bază este vorba de ajustarea pariurilor după fiecare rundă, în funcție de rezultatul precedent. Practic, la o pierdere se va crește pariul cu o unitate predeterminată, în timp ce la o victorie se scade pariul cu aceeași unitate. Inițial se va stabili o unitate de pariere mică, care să poată fi riscată confortabil. La o pierdere se va adăuga unitatea predeterminată la pariul următor, iar la o victorie se va scădea din pariul următor. Deși regulile par simple, este important să se cunoască principiului de ajustare a pariurilor în funcție de rezultatele precedente.
Utilizarea progresiei liniare este o alegere mai prudentă, deoarece implică creșteri treptate. În același timp, victoriile tind să compenseze pierderile anterioare din aceeași secvență. Un alt avantaj este nivelul real de control mai ridicat pe care jucătorul îl deține asupra progresiei pariurilor. Inevitabil, există și o serie de dezavantaje. O progresie mai lentă nu elimină acumularea pierderilor. În plus, natura aleatorie a jocurilor de noroc este ignorată, ceea ce deschide calea pentru expunerea la diverse riscuri, în mod special pe plan mental.
Concluzie
După cum se poate observa, toate cele trei sisteme sunt destul de atractive. Există totuși câteva diferențe cheie între acestea. Sistemul Martingale implică dublarea pariului după fiecare pierdere, în timp ce Fibonacci se bazează pe ajustarea pariurilor, iar D’Alembert se folosește de adăugarea sau scăderea unei unități predeterminate. În același timp, sistemul Martingale este caracterizat de o expunere ridicată la riscuri, o volatilitate mare și epuizare rapidă a fondurilor. Prin comparație, Fibonacci prezintă un risc moderat și o volatilitate medie, în timp ce D’Alembert are un risc mult mai scăzut și o volatilitate scăzută. Cea mai mare iluzie a controlului este oferită de sistemul Martingale datorită dublărilor rapide, fiind urmată de Fibonacci datorită progresiei mai lente. Cel mai scăzut nivel al iluziei controlului este generat de D’Alembert, iar acest lucru se datorează ajustărilor graduale. În ciuda acestor diferențe nu există un sistem “mai avantajos” din punct de vedere matematic. Niciunul dintre acestea nu reușește să elimine avantajul cazinoului. Sistemul D’Alembert se potrivește celor care nu sunt fani ai riscurilor, în timp ce Martingale se află la polul opus. Cea mai echilibrată pare să fie în continuare cea bazată pe secvența Fibonacci.